Galeriile Sabion împreună cu Asociația Filială Artă Plastică Religioasă și Restaurare a Uniunii Artiștilor Plastici din România

vă prezintă expoziția

10 (zece)

a artiștilor

NICU DUMITRESCU ȘI CRISTIAN OLTEANU

16 – 30 mai 2019

Curator: Dr. Marius Tita, critic de artă

 

 

Continuăm seria de evenimente în care completăm arta bijuteriei cu cele provenite din alte arii creative. Artiști români de excepție își prezintă lucrările într-un spațiu expozitional mai aparte. Lucrări cu puternică încărcătură emoțională vor încânta deoptrivă ochiul și spiritul privitorului.

 

Nicu Dumintrescu este inginer prin profesie și artist prin aptitudini. În mâinile sale, lemnul, sticla, piatra și metalul (materialele sale preferate), se metamorfozează în opere de artă spațiale, creează o lume aparte, un univers vrăjit plin de mister.

 

Lucrările sale sunt superbe creații prin complexitate și valoare, dau viață sticlei într-un mod unic, coexistând simultan în două planuri: cel al realității imediate, vizibile la primul contact și cel al spiritului, perceptibil sub forma contemplării.

 

 „În anul 2000 am achiziționat un cuptor de vetrofuziune de la Murano, am urmat un curs de prelucrare a sticlei cu un profesor de la Murano, în cadrul atelierului profesorului Ghilduș. Am început să lucrez sticla ca o descoperire a acestui material deosebit și pe măsură ce lucram îmi reveneau în minte emoțiile copilăriei din perioada în care voiam să mă dedic artei. Pe măsură ce puneam în obiect imaginația au apărut invitațiile de a participa la expoziții sau de a realiza trofee”, spune artistul Nicu Dumitrescu referindu-se la începuturile carierei sale.

 

Au urmat apoi zeci de expoziții naționale și internaționale, proiecte unice în lume, manifestări artistice de o înaltă ținută artistică.

 

 

Cristian Olteanu este absolvent al Universității Naționale de Arte din București – UNARTE,  secția Artă Murală, clasa profesorului Viorel Grimalschi. Artist contemporan, Cristian Olteanu este cunoscut publicului pentru bisericile pe care le-a pictat – turla Bisericii Baptiste – Bucuresti, turla Mănăstirii Stelea – Târgoviște și pentru monumentele istorice pe care le-a restaurat. Este membru al Uniunii Artiştilor Plastici din România (2010-prezent), iar in perioada 2014-2018 a fost președinte al Filialei de Artă Plastică Religioasă și Restaurare a Uniunii Artiștilor Plastici din România.

 

Are  5 expoziții personale și peste 30 de participări la expoziţii colective și de grup în țară și în străinătate.

 

 

În cadrul expoziției 10, Nicu Dumitrescu va veni în galeria noastra cu 5 lucrări realizate din sticlă metal și lemn, – Metamofosis, Axis Mundi, Enoh, Genesis și Întrupare -, lucrări care au ca temă religia și simbolistica. Cristian Olteanu vine în fața iubitorilor de frumos cu 5 lucrări cu tematică religioasă, tablouri cu vitralii.

 

Parteneri media ai evenimentului: Radio România Internațional, Jurnalul Bucureștiului, Intell News, Ultima Oră și sensotv.ro