Mutându-mi privirea de la o lucrare la alta am constatat că, deși pornisem discuțiile cu artistul cu multe luni înainte de la o expoziție de pahare pictate, mă găseam acum în fața lor, dar nu erau doar ele, erau mai mult de atît, nu erau nici măcar niște pahare.

 

 

Unele întâmplări sunt în puterea noastră de control. Altele nu. Unele evenimente sunt atent calculate de către noi, să facem să se întâmple așa, sau așa, însă altele ies mai bine decât ne-am fi așteptat, fără să fi avut un merit prea mare în pregătirea lor. Providența lui Dumnezu le-a așezat atât de frumos  și de această dată.

 

În seara dinaintea evenimentului, după ce am închis ușile galeriei, am oprit muzica și am stins din lumini, spațiul a fost invadat de o nefirească liniște. O atmosferă caldă, cu jocuri de umbre care răsar dintre un colț și alunecă rapid în celălalt capăt al încăerii, purtate pe razele farurilor care curg nesfârșite la ora asta pe Calea Victoriei. Cât timp m-am luat cu măruntele treburi ale închiderii de zi, gândurile mele au ridicat un zid nevăzut între universul galeriei și vacarmul din centrul Bucureștiului. Și prinseseră apoi a se plimba printre noii locatari ai galeriei, cești și pahare pictate manual, icoane și crucifixuri realizate din faianță și tablouri lucrate cu foiță de aur. Abia ce își găsiseră locul. În după masa aceea le-am așezat împreună cu Cristi Martin, cel ce le-a dat viață. Acesta îl punem aici, setul acesta îl vom așeza aici, așa am hotărât cine în jurul cui va gravita în acest spațiu.

 

Și iată cum gândurile mele au prins a se plimba dintr-o galaxie într-alta, de la un tablou la altul, de la un crucifix la celălalt, măsurând energia noului spațiu. Galeriile erau tot aceleași. Dar cu toate acestea nimic nu mai era la fel. Lucrările lui Cristian Martin au umplut spațiul cu liniște. Acestea îi erau izvorul. Mutându-mi privirea de la o lucrare la alta am constatat că, deși pornisem discuțiile cu artistul cu multe luni înainte de la o expoziție de pahare pictate, mă găseam acum în fața lor, dar nu erau doar ele, erau mai mult de atît, nu erau nici măcar niște pahare, căci ceva metafizic le înconjoară, erau tablouri cu motive religioase, erau îngeri, și sfinți, și Dumnezeu, erau porumbei. Peste tot erau simboluri. Peste tot era iubire.

 

Și într-o săptămână este Paștele ortodox. Peste trei zile este cel catolic. Și nu mi-a fost în intenție să leg această sărbătoare cu expoziția. Altcineva a făcut-o pentru mine.

 

Până pe 9 mai 2019 vă aștept să povestim despre asta în timp ce ne lăsăm gândurile libere să exploreze spațiul.