Tantal

Acasa/Tantal
  • Verighete TAU 12

    7.760,00 lei
    Este in natura artiștilor dorinta de a experimenta și de a se exprima într-un mod cât mai inedit, este un impuls dictat oarecum de polivalențele care caracterizează orice artist plastic care își dorește să nu moară între constrângerile impuse de anumite materiale ori anumite tehnici. Închiderea orizonturilor imaginare înseamna ruinare artistică. De la simpla înșiruire de calități, până la identificarea respectivului metal și la transpunerea acestuia sub formă de bijuterii, care să fie pe cât de inedit pe atât de contemporan, care să aducă un suflu nou și care să creeze un efect vizual spectaculos, a urmat un drum lung cuantificat în consum uriaș de timp, bani, experimente și compromisuri care țineau de ordin tehnic sau artistic. Așa s-a ajuns să se descopere că tantalul oferă din punct de vedere cromatic ceea ce se dorea din partea unui metal: un negru metalic, natural.
  • Verighete TAU 28

    9.950,00 lei
    Există în momentul de față un grup de consumatori de astfel de bijuterii. El este în continuă dezvoltare, iar dacă încercăm să creionăm un profil al acestuia ar fi persoanele educate, cu gusturi rafinate, consumatoare de frumos. - Claudiu Bologa, fondatorul Casei de Bijuterii Sabion.
  • Verighete TAU 14

    9.770,00 lei
    Un aer inovator și o picătură din eleganța clasică a aurului. Iată o colecție de bijuterii unice în lume. Bijuteriile sunt realizate manual în Atelierele Sabion.
  • Bijuterii unice în lume, o combinație inedită de aur și tantal într-o pereche de verighete destinate celor care își doresc ceva cu adevărat unic. Rezultatul eforturilor exprimate sub forma a numeroase ore de muncă, este redat acum atât de frumos prin intermediul unei colecții de bijuterii unice în lume. Prețul acestei bijuterii se comunică la cerere.