Zece lucări expuse în Galeriile Sabion – un spațiu de nota 10 -, câte 10 invitați din partea fiecărui artist, un eveniment deschis cu melodia Zece a lui Florin Chilian și un critic de artă de nota10 , acestea au fost reperele celei mai recente expoziții semnate de de către artiștii plastici Nicu Dumitrescu și Cristian Olteanu – ”Expoziția 10 (zece)

 

Până pe data de 31 mai, cele 10 lucări cu puternică încărcătură emoțională, vor încânta deopotrivă ochiul și spiritul privitorului.

 

Nicu Dumintrescu este inginer prin profesie și artist prin aptitudini. În mâinile sale, lemnul, sticla, piatra și metalul (materialele sale preferate), se metamorfozează în opere de artă spațiale, creează o lume aparte, un univers vrăjit plin de mister. Lucrările sale sunt superbe creații prin complexitate și valoare, dau viață sticlei într-un mod unic, coexistând simultan în două planuri: cel al realității imediate, vizibile la primul contact și cel al spiritului, perceptibil sub forma contemplării.

Cristian Olteanu este absolvent al Universității Naționale de Arte din București – UNARTE,  secția Artă Murală, clasa profesorului Viorel Grimalschi. Artist contemporan, Cristian Olteanu este cunoscut publicului pentru bisericile pe care le-a pictat – turla Bisericii Baptiste – Bucuresti, turla Mănăstirii Stelea – Târgoviște și pentru monumentele istorice pe care le-a restaurat. Este membru al Uniunii Artiştilor Plastici din România (2010-prezent), iar in perioada 2014-2018 a fost președinte al Filialei de Artă Plastică Religioasă și Restaurare a Uniunii Artiștilor Plastici din România.Are  5 expoziții personale și peste 30 de participări la expoziţii colective și de grup în țară și în străinătate.

 

 

Parteneri media ai evenimentului au fost: Radio România Internațional, Jurnalul Bucureștiului, Intell News, Ultima Oră și sensotv.ro.