Home Blog – Informatii Despre Bijuterii Evenimente Retrospectivă asupra anului expozițional 2019

Retrospectivă asupra anului expozițional 2019

Aflându-ne la final de an cu evenimentele dedicate promovării artiștilor români, putem afirma că suntem foarte încântați de cele 14 evenimente realizate în cadrul Galeriilor Sabion, evenimente extraordinare până la ultimul.

Nu ne rămâne decât, cu mândrie, să afirmăm faptul că Galeriile Sabion și-a împlinit cu succes misiunea pe care și-a asumat-o public în momentul lansării, respectiv, să devină un spațiu al artei românești, al artei în general, nu doar al bijuteriilor.

Un an plin de emoție cu multă dăruire și iubire, față de artă, de frumos și oameni dragi. Oameni pe care i-am descoperit datorită acestor evenimente, pe parcursul acestui an și care ne-au intrat și s-au cuibărit în sufletele noastre.

Arta este un dar primit de la Dumnezeu  ce se manifestă în libertate. Pentru unii dintre artiștii noștri expozanți, arta exprimă instinctul liber, un refugiu, o delectare, acel ceva ce îl simți în interior și dorești să-l exprimi, indiferent de meseria pe care o ai la bază. De asemenea am avut și expoziții ale unor artiști consacrați, cu studii în domeniul artelor. Galeriile Sabion sunt un loc dedicat iubitorilor de artă și al frumosului, indiferent de statutul profesional, social, un loc unde arta unește oamenii.

Totul a început cu Marie Dăscălescu, în septembrie 2018, care și-a dorit dintotdeauna să poată expune lucrările de artă decorativă, și-anume vitralii 3D . Cu totul excepționale lucrările acestei artiste, care au însuflețit și dat naștere poveștii expoziționale a Galeriilor Sabion.

Nu putem să nu îi enumerăm pe toți cei care au făcut ca acest spațiu expozițional, această galerie să respire artă și totodată pe această cale să le mulțumim încă o dată pentru că ne-au incantat cu frumusețea sufletelor lor:

  1. Elena Borundel – Take a seat- expoziție de artă decorativă și mic mobilier restaurat. Profesor la Școala de Arte București, scenograf, teolog, expert consultant la secția Decorațiuni interioare – Școala de Arte, membru al Uniunii Artiștilor Plastici, doctorand în Arte Vizuale.
  2. Cristi Martin – Trăiri – expoziție de pictură pe sticlă, ceramică, porțelan, de la teme religioase, până la picturi impresioniste. Actor, improvizator, profesor, trainer, director de festival.
  3. Mariana Pachis – Ferestrele MariAnei Pachis – expoziție de picturi 3D într-o tehnică nouă, mixtă, având la bază nisipul colorat, lucrări de sticlă optică și proiecția filmului Fereastra Sand  Art, este primul autor de Sand ART din lume care modelează nisipul în așa fel încât creează adevărate filme de animație în timp real. Numeroase distincții și premii, printre care membru de onoare al Academiei de Muzică din Cluj Napoca, medalia de aur la salonul de Inventică, titlul pentru Celebritatea anului 2016 pentru scenografie și regie. La evenimentul dumneaei s-a înregistrat cea mai mare audiență, inclusiv media.
  4. Nicu Dumitrescu & Cristian Olteanu – 10 (zece) – expoziție cu lucrări realizate din sticlă, metal și piatră, abordând teme simbolice și religioase.
  5. Elena Endrjievschi Iancovici – Animal instinct- expoziție de pictură, reprezentând portrete de fete cu elemente de fashion, inspirate din fotografiile pe care artista le realizează, care exprimă stări interioare precum: bucurii, frustrări sau dorințe.
  6. Maria Constantinescu – Semne – expoziție de pictură pe sticlă ce alcătuiesc un univers spiritual, cu îngeri, compoziții zodiacale și fuioare ale timpului.
  7. Cristina Georgescu & Claudiu Victor Gheorghiu – Interferențe – expoziție de pictură, reprezentată de simboluri, care fac o rememorare a civilizației Gumelnița și filactere, fâșii de pergament în care sunt transpuse versete, texte și desene biblice.
  8. Expoziție de grup – Lumea prin fereastra sentimentelor pictorului – 10 artiști au expus lucrări inspirate din trecut și prezent, accentuând și valorificând clasicul dar și tradiționalul, în teme cu accente religioase, alături de personaje unicat.
  9. Cîrstina de la Studina – Grădinile Sabionului – expoziție de pictura realizată intr-o manieră inovativă reprezentând o explozie feerică de culori, o încântare pentru ochii și sufletul privitorului.
  10. Samir Sroi – Primăvară de Octombrie – această expoziție prezintă o paletă largă de lucrări, peisaje ce exprimă viziunea artistului asupra naturii, în culori calde, create din compasiune pentru semenii săi care trăiesc ororile războiului din Siria.
  11. Valeriu Stoica – Grădina Maicii Domnului – expoziție de icoane, tripticuri și polipticuri pictate pe lemn după vechile tehnici bizantine.
  12. Maria Iacob – Sentimente in culori – expoziție în care artista zugrăvește în mod admirabil dragostea față de vatra românească, călătoria prin satul românesc aduce în fața privitorului peisaje rurale, satul sub anotimpuri și peisaje marine.
  13. Carmen Sârbu – A Golden World – expoziție de pictură și instalații unde artista încapsulează câteva dintre problemele acute ale societății actuale, și-anume mediul înconjurător și situația precară a refugiaților.
  14. Yvonne Efremov și invitații săi – expoziție de acuarelă, vitralii tridimensionale, volum de carte Icoane bisericești, îngeri și compoziții zodiacale pictate pe sticlă.

 

 

În încheiere dorim să venim cu promisiunea anului viitor, aceea de a avea la fel de multe expoziții frumoase și interesante, dat fiind faptul că agenda expozițională este deja încărcată.  Vom avea o varietate de expoziții: de la expoziții de pictură la expoziții de modă și accesorii din piele pictate, fotografie etc. Expozanții vor fi atât pictori renumiți, fotografi dar și designeri talentați precum: Mihaela Profiriu Mateescu (expoziție de icoane), Corneliu Drăgan Târgoviște (cel mai bun acuarelist de la noi din țară), Lucian Muntean (Expoziție de fotografie), Vitalie Butescu, Vasile Sitari, Cecilia Grădinaru (Vitralii) Marcel Naste, Stela Lucici, Karmen Zaharia. De departe cel mai grandios eveniment va fi expoziția artistului Gheorghe Zamfir, de care suntem tare mândri și încântați.

 

 

Cu această ocazie întreaga echipă Sabion vă dorește Sărbători fericite și un An nou fericit!

 

 

 

 

?????????????????????????????????????????

Distribuie:

S-ar putea să vă placă

1 Comentariu

  1. Felicitări pentru această nobilă misiune pe care v-ați asumat-o!
    Loredana Dalian

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Cele mai citite articole

Până la lansarea următorului model din COLECȚIA FACEREA

Contactați-ne pe WhatsApp!