
În prezent, suntem la „un click distanță” de orice produs pe care ni-l dorim. Fie că este vorba despre articole casnice, alimente, materiale de construcții sau articole fashion, cataloagele virtuale și variatele metode de plată ne permit să achiziționăm simplu și rapid produsele dorite. Există, totuși, anumite produse pe care care doritorii preferă să le achiziționeze din magazinele fizice, în această categorie intrând articolele care se aleg în funcție de mărime.
În cazul bijuteriilor, această discuție cuprinde inele de damă sau bărbați și verighetele, pentru alegerea cărora este necesară o exactitate milimetrică a măsurilor. În acest articol, vei afla cum să alegi mărimea corectă când cumperi online un inel sau o pereche de verighete, pornind de la Ghidul Sabion pentru o măsurare corectă.
Situații în care ai nevoie de un ghid de mărimi pentru inele
Dacă te gândești să achiziționezi un inel pentru altcineva și ai nevoie de măsura potrivită (cea mai frecventă situație este cea în care dorești să afli mărimea inelului de logodnă pentru parteneră), atunci este necesar să iei drept referință unul dintre inelele pe care această persoană le deține deja și să-i măsori diametrul utilizând un instrument rigid de măsurare.
Nu-ți recomandăm să achiziționezi online un inel pentru altcineva dacă nu-i cunoști măsura și nici nu ai posibilitatea de a o afla.
Dacă dorești să achiziționezi un inel pentru tine și ai un alt inel pe care îl porți frecvent, și în acest caz te poți orienta după inelul vechi.
În cazul verighetelor, ideal este să mergeți împreună într-un magazin de bijuterii. În magazinele Sabion, consilierii noștri utilizează inele de probă metalice pentru a afla măsura potrivită fiecărui client. Serviciul de măsurare este gratuit și nu implică achiziționarea unei bijuterii. Dacă nu aveți această posibilitate, aplicați cu atenție informațiile din ghidul pentru aflarea mărimii.
Cum ar trebui să vină pe deget inelul potrivit?
Un inel care să poată fi purtat într-o stare deplină de confort zi de zi ar trebui să se situeze între „suficient de fix pentru a nu aluneca de pe deget” și „suficient de larg pentru a trece peste articulația degetului”.
Atunci când dorești să achiziționezi online, poate fi dificil să alegi inelul conform acestor criterii, având în vedere că este imposibil să-l probezi, însă nu te descuraja! Dacă citești un ghid de măsurare mărime inel online și ulterior realizezi un calcul de mărime a inelului, aplicând cu atenție recomandările specialiștilor, achiziția online îți va aduce aceleași satisfacții ca cea din magazin.
Înainte de măsurarea mărimii inelului, asigură-te că:
- iei măsurile seara, fiind momentul din zi în care degetele sunt ușor umflate. De asemenea, dacă ai posibilitatea, ideal este să îți măsori degetul în mai multe momente ale zilei și să alegi media dintre rezultatele acestor măsurători;
- îți măsori degetul de la mâna pe care o folosești cel mai frecvent (de regulă, degetele de la mâna folosită predominant sunt mai mari cu jumătate de nr. față de cele de la mâna mai puțin folosită);
- temperatura ambientului în care ai stat cu o perioadă de timp înainte de măsurare este potrivită (căldura poate dilata diametrul degetelor iar frigul le poate subția);
- în cazul degetelor cu încheietura noduroasă, vei măsura întocmai în cel mai gros punct al degetului (pentru ca inelul să poată trece lejer peste acesta);
Metode pentru a afla măsura inelului online:
Află marimea inelului online utilizând ața – măsurare mărime inel cu ață
Necesare: ață sau sârmă flexibilă de culoare deschisă, marker, riglă în cm. și mm.
Pasul 1: Așază ața/sârma în jurul degetului și marchează cu markerul punctul în care capătul aței se suprapune cu restul acesteia și închide cercul rezultat astfel. Asigură-te că strâns sub formă de cerc, ața nu strânge ci este confortabilă.
Pasul 2: Întinde ața perfect lângă riglă, pe o coală.
Pasul 3: Măsoară dimensiunea de la capăt până la locul marcat.
Pasul 4: Notează măsura în milimetri, numere întregi, fără zecimale, și identific-o în tabelul de corespondență de mai jos.
Află diametrul interior al inelului
Această metodă poate fi aplicată doar dacă măsori un inel existent.
Utilizând o riglă, măsoară diametrul interior al inelului și notează numărul rezultat. Apoi, găsește-i corespondentul în tabelului de mai jos.
Metoda 1 | Metoda 2 | Echivalentul |
Mărimeamăsurata cu ața in mm | Mărimeadiametrului interior al inelului | măsurii pentru comandă pe sabion.ro |
44 | 14.1 mm | 4 |
45 | 14.3 mm | 5 |
46 | 14.7 mm | 6 |
47 | 14.9 mm | 7 |
48 | 15.3 mm | 8 |
49 | 15.6 mm | 9 |
50 | 15.9 mm | 10 |
51 | 16.2 mm | 11 |
52 | 16.5 mm | 12 |
53 | 16.9 mm | 13 |
54 | 17.2 mm | 14 |
55 | 17.6 mm | 15 |
56 | 17.9 mm | 16 |
57 | 18.2 mm | 17 |
58 | 18.5 mm | 18 |
59 | 18.8 mm | 19 |
60 | 19.1 mm | 20 |
61 | 19.5 mm | 21 |
62 | 19.8 mm | 22 |
63 | 20.1 mm | 23 |
64 | 20.5 mm | 24 |
65 | 20.8 mm | 25 |
66 | 21.1 mm | 26 |
67 | 21.3 mm | 27 |
68 | 21.6 mm | 28 |
69 | 21.9 mm | 29 |
70 | 22.2 mm | 30 |
71 | 22.4 mm | 31 |
72 | 22.8 mm | 32 |
73 | 23.2 mm | 33 |